Angajată SRI și militar IGSU, reținuți într-o rețea de trafic de droguri în cluburi
O angajată SRI și un militar IGSU au fost prinși ca membri ai unei rețele de trafic de droguri. 22 de persoane au fost reținute și arestate preventiv.

Angajați ai instituțiilor statului, implicați în trafic de droguri în cluburi și festivaluri
Potrivit cotidianul.ro, o angajată a Serviciului Român de Informații (SRI) și un militar al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost identificați ca membri ai unei rețele de trafic de droguri active în Capitală. Gruparea vindea opt tipuri de substanțe interzise, de la anestezic veterinar până la cocaină.
TVR Info precizează că cei doi angajați ai instituțiilor statului aveau reguli stricte în cadrul rețelei, comercializând exclusiv ecstasy în locuri prestabilite. Drogurile erau distribuite în cluburi, în toaletele localurilor și la mese, iar în timpul festivalurilor traficanții operau împărțiți pe sectoare.
Anchetatorii i-au supravegheat pe ambii suspecți, iar polițiștii sub acoperire au achiziționat droguri de la aceștia. În urma percheziților domiciliare, în locuința angajatei SRI au fost descoperite pastile de ecstasy.
„Un angajat din zona Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unul din zona serviciilor de informații comit astfel de fapte la grămadă, într-o clică infracțională. Vorbim de doi militari care, poate sub mirajul banilor, se complac într-o astfel de grupare. Până la urmă, e bine că Poliția și procurorii și-au făcut datoria și le-au probat activitatea infracțională", a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
În total, 22 de persoane au fost reținute și ulterior arestate preventiv în cadrul acestei operațiuni. Pe numele militarului IGSU a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Canabis adus din SUA, descoperit pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu
Separat, procurorii DIICOT din Constanța au reținut un bărbat de 48 de ani după ce a introdus în țară peste 100 de grame de rășină de canabis prin Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu. Substanța provenea din Statele Unite ale Americii.
„Inculpatul a fost depistat de către polițiștii de frontieră după ce a introdus, fără drept, pe teritoriul țării, din Statele Unite ale Americii, cantitatea de peste 100 grame rășină de canabis, drog de risc", conform Biroului de Presă al DIICOT.
Source: Google News RO — Crime (ro)