Bebeluși luați la naștere: mărturiile femeilor obligate să renunțe la copii în Marea Britanie

Circa 250.000 de femei au fost forțate să renunțe la nou-născuți între 1949 și 1976 în Marea Britanie. G4Media prezintă poveștile lor, documentate de BBC.

„Nu puteau să-mi ia copilul" — mărturiile femeilor forțate să renunțe la nou-născuți în Marea Britanie

G4Media relatează poveștile unor femei care, în deceniile de după cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost silite să renunțe la copiii lor nou-născuți — cazuri documentate acum într-un nou documentar BBC intitulat Stolen Babies.

Marion McMillan avea 17 ani, era însărcinată și necăsătorită când familia a trimis-o din sud-vestul Scoției până la Newcastle-upon-Tyne, la peste 240 de kilometri distanță. Era 1966, iar destinația era un centru pentru mame administrat de Armata Salvării.

Marion crescuse în Stranraer și se îndrăgostise de un bărbat mai în vârstă, originar din Pakistan. „Eram îndrăgostită și totul era atât de frumos încât nu m-am gândit nicio clipă la consecințe", povestește ea. Cei doi s-au văzut de câteva ori, fără ca familia ei să știe. La 17 ani, Marion a rămas însărcinată.

Spera că se vor căsători, însă iubitul ei știa că relația nu va fi acceptată. „Nimeni nu va accepta să fii cu un bărbat de culoare, Marion", i-a spus el. În ultima lor conversație i-a propus să emigreze împreună în Hawaii, unde credea că mariajele interrasiale erau mai ușor acceptate. Nu s-au mai întâlnit niciodată după aceea.

Hopedene: condițiile dintr-un centru pentru „mame necăsătorite"

Marion a născut la Hopedene, un centru destinat mamelor necăsătorite, unde condițiile erau austere, iar tratamentul putea fi brutal. „Din momentul în care treceai pragul, totul îți transmitea că nu meriți să fii mamă și că noi îți vom lua copilul", spune ea.

În timp ce năștea, matrona centrului a lovit-o peste față pentru că încercase să se ridice din pat. „Nici nu știu ce a fost mai rău: șocul că a făcut asta sau faptul că eram în plin travaliu", declară Marion. „Și imediat după aceea s-a născut fiul meu."

Nu i s-a permis să îl țină în brațe până în ziua următoare. A urmat o perioadă de nouă luni alături de băiețelul ei — pe care îl descrie ca având „un păr negru superb" — înainte ca acesta să fie luat. Timpul petrecut împreună a fost mai lung decât în cazul multor alte mame din centre similare, din cauza originii mixte a copilului. Armata Salvării considera, în termenii rasiști ai vremii, că „un copil metis era foarte greu de dat spre adopție", explică Marion.

Când a venit momentul predării, Marion i-a implorat pe angajații centrului. „Am spus: «Vă rog, ajutați-mă să-mi păstrez copilul, nu-i lăsați să-mi ia copilul, vă rog». Și apoi a dispărut." Compară așteptarea acelui moment cu așteptarea unei condamnări la moarte. Rugămințile ei au fost ignorate.

Nici acasă, în Stranraer, nu mai era binevenită. A ajuns într-un cămin pentru femei din Glasgow. „Dintr-odată am fost alungată din locul în care m-am născut și am crescut și eram din nou complet singură", a declarat ea pentru BBC Scotland News.

Marion s-a reîntâlnit cu fiul ei abia în 2004. „A fost dureros pentru el, dureros pentru mine, dureros pentru părinții lui adoptivi, dureros pentru toată lumea. Dar dacă reușești să privești dincolo de durere, faptul că ne-am regăsit a fost un dar de la Dumnezeu, după toți anii în care mi-a lipsit."

Ann Keen: „Ca să îmi amintesc ce am făcut"

O altă poveste din documentar este cea a lui Ann Keen, care lucra la 17 ani într-o fabrică de hârtie igienică din Ewloe, Flintshire, când un agent de vânzări a invitat-o în oraș. „Atunci s-a întâmplat. În termenii de astăzi, a fost fără consimțământ. În anii '60 nu vorbeai în felul acesta despre ceea ce se întâmplase", spune ea.

La fel ca Marion, Ann a fost trimisă departe de casă pentru ca „problema" să poată fi rezolvată. A născut într-un spital NHS din Swansea, unde spune că nu i s-au administrat analgezice. „Mi s-a spus că nu voi primi nimic pentru durere, ca să îmi amintesc ce am făcut și să nu mai fiu o fată rea", povestește ea. „Mă vedeau ca pe o femeie fără moralitate și, prin urmare, considerau că nu merit niciun ajutor."

Ann a aflat că va putea petrece zece zile cu copilul ei. În a opta zi, a mers în camera bebelușilor și locul era gol. O moașă i-a spus: „Își așteaptă noua mămică. Nu îl vei mai vedea niciodată." Apoi a dus-o într-o baie, a apucat-o de sân și a declarat că îi „scapă laptele" de care nu mai are nevoie.

250.000 de femei, scuze oficiale după decenii

Documentarul Stolen Babies prezintă poveștile unora dintre cele aproximativ 250.000 de femei care, între 1949 și 1976, au fost forțate să își dea copiii nou-născuți spre adopție în Marea Britanie. În fața statului, a asistenților sociali, a organizațiilor religioase și a unui sistem care furniza copii familiilor adoptive, aceste femei aveau foarte puțină putere de decizie.

„Să fim sincere, eram fete necăsătorite din clasa muncitoare care aveau copii ce urmau să fie adoptați de femei din clasa de mijloc", spune Ann Keen în documentar.

Ani la rând, multe dintre aceste femei și-au ținut experiențele ascunse, împreună cu rușinea care le fusese impusă de societate. În iulie, premierul britanic Sir Keir Starmer le-a prezentat oficial scuze acestor mame. „Rușinea nu este a voastră… rușinea este a noastră", le-a spus el.

Source: G4Media