Suspectul în cazul Valentinei Tănăsie, adus în România: riscă până la 20 de ani

Vlăduț Bălțățeanu, suspectat că și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul într-o valiză în râul Olt, a fost extrădat din Elveția. Tânărul de 30 de ani se află în arestul IPJ Vâlcea.

Suspectul în cazul Valentinei Tănăsie, adus în România: riscă până la 20 de ani

Suspectul în cazul valizei din Olt, extrădat și plasat în arest la Râmnicu Vâlcea

Vlăduț Bălțățeanu, tânărul de 30 de ani bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul într-o valiză aruncată în râul Olt, a fost adus în România, relatează Știrile ProTV. Suspectul a petrecut noaptea în arestul Poliției din Râmnicu Vâlcea.

Pe 22 septembrie, un grup de pescari a descoperit o valiză plutind pe Olt, în care se afla trupul Valentinei Tănăsie. Familia tinerei l-a indicat ca principal suspect pe iubitul acesteia, ultima persoană care ar fi văzut-o în viață.

După descoperirea crimei, Bălțățeanu a fugit din țară. Polițiștii i-au localizat telefonul în Ungaria, de unde acesta a ajuns ulterior în Italia și apoi în Elveția. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru omor, confirmat de judecători, iar autoritățile au declanșat urmărirea internațională. Pe 28 septembrie, suspectul s-a predat singur la sediul Poliției din orașul elvețian Saint Gallen.

Miercuri, la amiază, Bălțățeanu a fost preluat de polițiști români și adus în țară cu un avion care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă din București.

„Polițiștii români au preluat bărbatul pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele său", a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al IGPR.

Eduard Văduva, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea, a precizat că „bărbatul se află în custodia polițiștilor S.I.C. IPJ Vâlcea, iar cercetările continuă în cadrul dosarului penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea".

Dacă va fi găsit vinovat de omor, Bălțățeanu riscă până la 20 de ani de închisoare.

Source: Știrile ProTV

Read this article in English